De-a lungul timpului ne-a tot fost prezentat Bucurestiul, vorbindu-se despre aceleasi valori vechi si prafuite ale lui – acest mic Paris de alta data. Dar inca nu a recunoscut nimeni Bucurestiul care conteaza acum si oamenii care il locuiesc.
Am pornit Bucurestiul Intreprinzator ca pe un program ce isi propunea sa cunoasca orasul prin oamenii lui intreprinzatori – oameni cu initativa, care au pus umarul la dezvoltarea orasului si au transformat capitala in cel mai intreprinzator oras din Romania. Am reusit sa facem din BI o comunitate de oameni care se uita in aceeasi directie, pe care o sprijinim in continuare. Le poti vedea povestile aici si astfel poti intelege dorinta noastra de a descoperi cat mai multi antreprenori din Bucuresti.
Continuam programul Bucurestiul Intreprinzator cu sustinerea unor oameni celebri care ni s-au alaturat si care la randul lor vor oferi din celebritatea dobandita unor antreprenori mai puţin cunoscuti din Bucuresti. Cum? Alegandu-si fiecare un antreprenor local preferat, care a transformat acest oras prin ideile si curajul pe care l-a avut, devenind astfel imaginea lui publica.

Hai sa le descoperim povestile impreuna!

Bucurestiul Intreprinzator este o initiativa a Bancii Transilvania.